Meditatia in natura calatoria ta initiatica oriunde te-ai afla

Meditatia in natura este cel mai simplu mod de a verifica schimbarea perceptiei asupra lumii exterioare, prin ridicarea vibrationala. De asemenea poti constata foarte simplu si modificarea starii interioare, in care grijile raman in urma. Practic ajung sa nu mai conteze in acel moment.
Acum cativa ani am trecut prin aceasta experienta. Atunci m-am hotarat sa traiesc in alt mod o vacanta ce nu se anunta deosebita fata de altele.
Dupa aproape 7 ore de mers cu masina am ajuns obositi in Apuseni. Gasirea gazdei potrivite s-a incheiat aproape pe intuneric, cand nu vedeam prea bine imprejurimile.
Nu mica ne-a fost mirarea cand am observat a doua zi locul ce il alesesem. Curtea pensiunii cuprindea un versant intreg de deal, iar la baza lui curgea linistit un parau.
Cam toate traseele incepeau cu saritul gardului gazdei noastre, aflat pe varful dealului. De acolo mergeam direct pe crestele muntilor pana la intalnirea traseului propus.
 

Meditatia in natura si calatoria initiatica

Pe poteci nestiute, in afara traseelor marcate, orientandu-ne dupa indicatiile vagi ale localnicilor, ajungeam dupa multe ore la obiectivele propuse. Dupa un repaos doar cat sa ne tragem sufletul, o luam inapoi.

In acest fel am putut da peste niste peisaje de basm, incremenite in timp si fara vreo urma de om. Eram doar noi, natura si pare-mi-se ceva ursuleti prinprejur.

A doua zi, la intoarcere nu departe de pensiune, intr-o vale, am zarit o poenita plina cu mure si fragi.

Ideea ce mi-a venit, obositi cum eram, ne-a transformat tuturor vacanta intr-o calatorie initiatica.

Si cum ideile geniale sunt simple in esenta, ne-am hotarat sa ne incarcam bateriile prin meditatia in natura.

Meditatia Reiki

Asa cum spun si studentilor mei, meditatia Reiki nu inseamna efortul de a-ti opri sau alunga gandurile. Pur si simplu ai la dispozitie mai multe tehnici, prin care mintea ta devine ocupata cu un singur lucru. Important este sa stii sa faci asta fara efort, pentru a te bucura de meditatia in natura.

Cel mai important aspect din meditatia Reiki, este chiar starea obtinuta de conexiunea la vibratia vindecarii.

Apoi, mintea avand de lucru intr-un anume fel, va lasa energia Reiki sa preia controlul asupra tuturor simturilor tale. Intr-un final se lasa linistea asupra ta.

Desi esti constient de zgomotele din jurul tau ele capata o alta semnificatie. Daca ai ochii usor intredeschisi, lumina capata alte nuante. Lumea parca devine mai colorata.

Meditatia in natura iti va ascuti unele simturi iar pe altele le va estompa. Grijile tale daca le ai, pur si simplu dispar, nu mai conteaza. Nu inseamna ca le-ai gasit atunci o rezolvare ci pur si simplu le percepi altfel si pe ele.

Meditatia in natura si constiinta modificata

Simti cum vibratiile tale devin mai fine si starea de constiinta modificata ia locul celei normale de pana atunci.

Am ramas asa o perioada nedefinita de timp. Practic, am pierdut notiunea lui, asa cum am constatat mai tarziu. Era o linistie absoluta, atat in interiorul nostru cat si afara.

Vantul parca facea brazii sa fosneasca in ritmul respiratiei nostre. Eram totuna cu natura din jurul nostru.

La un moment dat nici nu mai constientizam in sine meditatia in natura. Existam pur si simplu si atat.

La final, ne-am extras la propriu din acea stare. Totul in jurul nostru era mai viu, mai colorat. Mirosurile erau mai pregnante. Totul se situa la un nivel superior de perceptie.

Ce am obtinut si invatat din aceasta calatorie devenita initiatica

Meditatia in natura, asa cum am experimentat-o atunci, m-a facut sa gasesc solutii la intrebarile ce le aveam. Nu am facut decat sa-mi schimb perspectiva prin schimbarea starii interioare.

De atunci mi-am facut obiceiul de a medita in natura. Asta imi transforma in calatorie initiatica chiar si cea mai banala iesire de weekend, indiferent unde are aceasta loc.

Dupa o astfel de experienta, am facut mai mult decat sa ne incarcam bateriile la propriu.
Din acel moment am perceput cu totul altfel oamenii dar si relatiile cu ei. Am gasit solutii la probleme, iar lumea a devenit mai vie si prietenoasa.
 
Pe scurt, am avut o experienta de neuitat din care nu am ce poze sa-ti arat. Totul s-a petrecut in interior, asa cum de fapt experimentam viata.
 
Avem doar impresia ca afara se intampla minunea, cand de fapt ea are doar loc in interiorul nostru.
O invatatura din toata aceasta experienta este urmatoarea:
 
  • ajutorul va veni in mare parte din interior si ti-l acorzi singur in prima instanta. Astfel dai si mesajul potrivit pentru a primi asistenta Universala.
Calea prin care poti poti proceda si tu la fel, este predata de mine la cursuri Reiki ce le organizez. Le gasesti pe aceasta pagina sus, la sectiunea de evenimente.
ps: daca consideri util articolul da Share, Like si +1. Astfel il vor vedea si prietenii tai.

Fii sociabil, trimite mai departe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*